Curs Contextual Schema Therapy partea I – workshop introductiv in Terapia Schemelor (Zalău)

Data: 27-28 Ianuarie – Curs exclusiv live, cu participare în Zalău

16 Credite CPR
Nu se acorda credite ISST

Cursul va cuprinde: un model combinat de conceptualizare între procesele ACT și procesele Schema, tehnici pentru facilitarea compasiunii și acceptării, de defuzionare, pentru sinele ca observator, alegerea valorilor și a comportamentelor bazate pe acestea, tehnici pentru modurile de coping agresiv, de evitare și submisiv, pentru modurile de voci critice, exercițiu cu scaune pentru doliu sau pierdere, tehnici pentru modul de adult sănătos.

Sunt doctor în psihologie și psihoterapeut acreditat de CPR, precum și supervizor în cadrul APCCR. Interesele mele din ultima perioadă sunt legate de eficiența Contextual Schema Therapy și de găsirea imbinării optime între conceptualizarea clinică si tehnicile specifice Schema Therapy si cele specifice ACT. Experiența de peste 15 ani ca terapeut cuprinde lucrul cu tulburările mentale ale adulților, copiilor, dezvoltare personală și optimizarea relațiilor de cuplu.

Psih. Dr. Amfiana Botez

Despre Curs:

Workshop practic – Contextual Schema Therapy: compasiune față de scheme, valori și schimbare.
Îmbinarea tehnicilor din Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT) și din Terapia Schemelor.

Terapia Schemelor (Schema Therapy – ST) este o terapie integrativă care combină elemente din abordările: cognitiv-comportamentală, a atașamentului, Gestalt, constructivistă, dinamic-psihanalitică într-un model conceptual și de intervenție (Young, Klosko & Weishaar, 2003). Acesta cuprinde conceptele de nevoi de dezvoltare de bază (atașament, autonomie, limite, libertate de exprimare, joacă/relaxare), schemele disfuncționale timpurii (hipersensibilitate la anumite tipuri de experiențe, cum ar fi deprivare, abandon, încredere, eșec) și moduri (stări prezente care cuprind scheme activate, emoții și gânduri asociate, precum și mecanismele de coping aferente). Tehnicile principale de intervenție cuprind relația terapeutică în sine, ca și instrumentul de bază pe care se asează celelalte tehnici: re-parentingul limitat și confruntarea empatică, apoi tehnicile experențiale: rescrierea evenimentelor traumatice în imaginar și lucrul cu scaunele.

Studiile care testează eficiența ST au început să apară în 2006, începând cu un studiu clinic randomizat at lui Giesen-Bloo et al., aparținând Institulului Olandez de ST, în care ST a avut rezultate mai bune asupra tulburării de personalitate borderline, comparativ cu un tratament specializat de natură psihodinamică. Au urmat mai multe studii în care modelul ST a fost aplicat aproape la toate celelalte tulburări de personalitate, inclusiv clusterul C, tulburarea paranoidă, narcisistă, histrionică și antisocială (Bernstein et al., 2007; Bamelis et al., 2011; Arntz & Jacob, 2012; Jacob & Arntz, 2013). Un alt studiu clinic controlat care a studiat aplicarea ST la tulburarea de personalitate borderline a avut rezultate bune (Farrell, Shaw & Webber, 2009). Un review care a cuprins 5 studii clinice controlate de ST a calculat o mărime a efectului medie 2.38 (95% CI 1.70–3.07) – Jacob & Arntz, 2013.

Într-o abordare mai recentă, Roediger și colaboratorii săi au avansat ceea ce ei numesc al treilea val de ST, și anume Contextual Schema Therapy (Roediger et al., 2018). Această abordare a deschis calea înspre imbinarea dintre procesele ST și procesele ACT (Acceptance and Committment Therapy – Hayes, 2011), cu scopul de a construi o versiune mai sănătoasă a sinelui, prin schimbarea modului în care oamenii se raportează și se adaptează la experiențele avute.

Workshopul propus:

Formator: Dr. Amfiana Botez, Psihoterapeut principal

Durată: 16 ore.

Vineri si sambata de la 9.30-18.30

Din program:

Conceptualizare – model combinat între procesele ACT și procesele Schema. Explicarea modelului.(1 oră)  
Tehnici pentru facilitarea compasiunii și acceptării. (Exerciții inspirate de Cristine Neff și Tara Brach). Practicarea unui exercițiu de meditație în grupuri sau breakout rooms.(1 oră)
Tehnici de defuzionare și pentru sinele ca observator. Practicarea unui exercițiu.(1 oră)
Alegerea valorilor și a comportamentelor bazate pe acestea. Exemple de exerciții – imagerie de la aniversarea de X ani, fișă valori ACT.(1.5 ore)
Tehnici pentru modurile de coping agresiv. (Accesarea nevoii de conectare/ atașament). Exemple video apoi exersare în grupuri sau breakout rooms.(1.5 ore)  
Tehnici pentru modurile de coping submisiv. (Accesarea nevoii de asertivitate / control). Exemple video apoi exersare în grupuri sau breakout rooms. Confruntare empatică – video good vs bad therapist (inspirat de Eckhard Roediger).(1.5 ore)
Tehnici pentru modurile de voci critice – imagerie rescriptivă și lucrul cu scaunele. Exemple video apoi exersare în grupuri sau breakout rooms.(2 ore)
Tehnici pentru modurile de evitare – exerciții cu scaune, acceptare și autocompasiune. Exemple video apoi exersare în grupuri sau breakout rooms.(1 oră)
Exercițiu cu scaune pentru doliu sau pierdere. Exemplu video.(1 oră)
Tehnici pentru modul de adult sănătos. Integrarea tuturor componentelor – exercițiul celor 3 scaune: compasiune, valori, schimbarea comportamentului (inspirat de Remco van der Wijngaart & Steven Hayes). Exercițiu de imagerie. Exemple video apoi exersare în grupuri sau breakout rooms.(3 ore)
Total aproximativ  16 ore

Referințe:

  • Roediger, E., Stevens, B. A., Brockman, R., Young, J., & Behary, W. T. (2018). Schema Therapy. Amsterdam University Press.
  • Hayes, S. C. (2020). A liberated mind: How to pivot toward what matters. Avery, an imprint of Penguin Random House LLC. 
  • Heath, G., & Startup, H. (2020). Creative Methods in Schema Therapy (1st ed.). Routledge.
  • Harris, R. (2019). ACT Made Simple. New Harbinger Publications.
  • Neff, K. (2011). Self-Compassion: The Proven Power of Being Kind to Yourself. William Morrow.
  • Brach, T. (2004). Radical Acceptance: Embracing Your Life With the Heart of a Buddha (Reprint ed.). Random House Publishing Group.

Interviu pentru ridicarea certificatului de finalizare teoretică CBT

Curs Terapia ACT pentru simptomatologia depresivă

Tutorial utilizare platforma APCCR

Noutăți