Moartea cuiva drag pune capăt relației fizice cu acea persoană și marchează începutul unei călătorii interioare cu scopul reconstruirii sensului vieții în absența persoanei decedate. Pierderea care apare ca urmare a unor circumstanțe externe traumatice crește riscul pentru disfuncționalitate, simptome specifice expunerii la traumă, precum și pentru doliu complicat și îndelungat. Cu toate că majoritatea persoanelor care experimentează o pierdere traumatică nu întrunesc criteriile pentru tulburare de stres posttraumatic (engl. PTSD) sau pentru doliu complicat persistent, nivelul de distres și disfuncționalitate pe care aceste persoane îl resimt ca urmare a pierderii este considerabil. 

Sintagma “doliu traumatic”/ “pierdere traumatică” incorporează atât elemente specifice traumei, cât și elemente specifice doliului/pierderii, subliniind astfel intersecția care există între aceste două experiențe. Acest concept ia în considerare inteacțiunea dintre natura subită și traumatică a circumstanțelor decesului și suferința traumatică prin care trece persoana îndoliată (Malkinson et al., 2000; Stroebe et al., 2001; unele persoane care suferă o pierdere traumatică dezvoltă doliu complicat (Rubin, et, 2020). Atunci când suferința este accentuată pe fondul unor dificultăți în ceea ce privește reorganizarea relației interioare cu persoana decedată, psihoterapia are ca obiectiv facilitarea procesului de adaptare. Modelul celor două căi ale doliului (Rubin, 1981, 1999; Rubin, Malkinson și Witztum, 2012) oferă ghidaj față de modul în care intervențiile pot fi adaptate la nevoile clientului. Segregarea aspectelor ce țin de funcționarea bio-psiho-socială în contextul unei pierderi trauamtice (Calea 1) de cele referitoare la natura relației cu persoana decedată și de narativa decesului (Calea 2), face posibilă evaluarea și planificare unei intervenții centrate pe una, sau pe ambele căi.

Perspectivele mai noi în domeniul doliului sugerează că succesul terapiei nu se mai traduce prin ruperea legăturilor cu persoana decedată. O persoană sănătoasă gestionează stresul asociat pierderii prin menținearea unui nivel ridicat al funcționării în activitățile cotidiene, în timp ce constuiește o relație interioară echilibrată și pozitivă cu persoana decedată. 

 Prin urmare, în cadrul acestui workshop vom elabora următoarele subiecte:

1. Starea actuală a domeniului doliului: de la detașare la continuarea relației, cele mai recente concluzii în ceea ce privește doliul și doliul traumatic.
2. Tulburarea de doliu prelungit: noile criterii incluse în DSM5-TR (Martie, 2022).
3. Modelul celor două căi ale doliului: Teorie, cercetare și implicații: Segregarea aspectelor ce țin de funcționarea bio-psiho-socială în contextul unei pierderi traumatice (Calea 1) de cele referitoare la natura relației cu persoana decedată și de narativa decesului (Calea 2). Implicațiile clinice ale modelului se bazează pe personalizarea intervențiilor pentru a facilita procesul de adaptare la pierdere. 
4. ABC-ul terapiei doliului cu accent pe emoții negative sănătoase (doliu adaptativ) și emoții negative nesănătoase (doliu dezadaptativ). 
5. Strategii specifice pentru a consolida procesul specific doliului adaptativ, de asimilare a pierderii în viața persoanei îndoliate:

• Imagerie Corporală Rațional-Emotivă pentru Doliu (engl. GREBI), 
• Scrierea de scrisori,
• Utilizarea întrebărilor circulare pentru a explora complexitatea relației cu persoana decedată.

6. Doliul traumatic dintr-o perspectivă sistemică: Considerații socio-culturale și religioase în planificarea intervențiilor.

Bibliografie:

Malkinson, R. (2007). Cognitive Grief Therapy: Constructing a Rational Meaning to Life Following Loss. New York: WW.Norton

Rubin, S,S,. Malkinson, R. &Witztim, E. (2020)Traumatic Bereavements: Rebalancing the Relationship to the Deceased and the Death Story Using the Two-Track Model of Bereavement. Front. Psychiatry, 15 September 2020 | https://doi.org/10.3389/fpsyt.2020.537596